Cu toții am început de la zero
Există o mulțime de influenceri care sunt urmăriți de sute de mii sau milioane de oameni. Însă un lucru este sigur, cu toții am început de la zero, inclusiv eu. Nu ești singur, indiferent care este ideea ta măreață, dacă ai nevoie de oameni să știe despre ea pentru a deveni folositoare. Adevărul este că popularea unei idei sau obiect se face prin intermediul rețelelor sociale în zilele noastre.
Ai nevoie de o combinație de acțiuni din partea publicului, aprecieri, opinii, recomandări sau alte forme de socializare disponibile pe toate aceste platforme de pe internet. Aceste valori au o mare importanță, deoarece doar așa vei ajunge la cât mai multă populație și ei vor afla ce faci.
Să nu ne prefacem că mass-media este inutilă. Ar fi un gest naiv din partea noastră.
În această eră, toată lumea deține conținut. Oricine poate ajunge viral și oricine poate fi auzit. Unii găsesc această realitate un fapt trist, dar acei oameni găsesc mereu ceva de care să se plângă. Așa că ignoră-i cu desăvârșire.
Călătoria de la zero fani la mii sau chiar la milioane, arată astfel:
1)Cu toții am început de undeva.
Încetează să te mai plângi. Cu toții am început de la zero la un moment dat. Începând cu nimic și apoi construind o comunitatea mare, este un sentiment uimitor. Îmbrățișează călătoria și construiește o poveste frumoasa cu final fericit.
Compararea conținutului tău cu al altor persoane îți va distrage atenția de la crearea unui conținut unic și te va face să creezi doar imitații. Apoi, vei ajunge să te îndepărtezi de la idealul tău, de la viziunea ta.
2)Nu mai încerca să păcălești sistemul.
Ce trebuie să înțelegi în momentul în care dorești să ajungi mare și viral pe rețelele sociale, este că sistemul este făcut într-un mod în care dacă nu respecți regulile ai doar de pierdut. Reclama este cheia succesului în toate pentru că oamenii vor afla de tine. Însă dacă te bazezi doar pe reclamă, vei fi dezamăgit când vei constata că în momentul în care încetezi să mai faci reclamă, interesul oamenilor față de tine va scădea drastic. O audiență trebuie crescută în timp, trebuie să lași oamenii să vină la tine în mod voit, din interes, nu pentru că le-ai atras tu atenția cu o reclamă constantă.
3)Impactul este totul.
Ai văzut vreodată o pagina de Facebook cu milioane de fani și doar câteva zeci de comentarii și aprecieri? Acest lucru se datorează faptului că acea pagină a folosit bani pentru a se dezvolta. Trebuie să înțelegi că nu numărul de fani contează atât timp cât impactul este unul scăzut.
Numărul fanilor contează, ei te vor susține și îți vor dezvolta comunitatea, deoarece ei sunt cei care aduc impactul organic ce este mai valoros ca orice.
4)Nu e vorba despre tine și ego-ul tău.
Acest aspect este foarte important dacă vrei să te dezvolți ca influencer sau dacă vrei să ai succes pe internet. Oamenii ca natură, sunt egoiști, ei caută în tot doar ce le aduce lor un beneficiu. De aceea când vrei să îți dezvolți o comunitate în jurul tău, trebuie să oferi avantaje pentru ei, nu pentru tine. Interesul unui om pentru tine va fi dezvoltat în momentul în care el are de câștigat urmărindu-te pe tine. De aceea nu trebuie să te gândești ce te face pe tine să te simți bine, trebuie să te gândești la ce avantaje le poți da oamenilor.
5)Oamenilor le place să asculte povești.
Nu posta statistici plictisitoare și imagini abonaților tăi toată ziua, în fiecare zi. Ar trebui să nu fie o surpriză faptul că rețelele sociale funcționează cel mai bine cu povești. Cele mai bune povești pe care le găsim sunt povești personale. Încearcă să te identifici cu fiecare poveste pe care o spui. Spune povești ce îi inspiră pe oameni, să continuie să lupte sau să devină mai conștienți.
Aştept un articol nou!
M-a scuzati! Voi posta de acum inainte regulat. Trebuie sa recunosc, am fost putin dezamagit dupa primele postari, vazand ca nu prea am voturi. Dar trebuie munca :)
Pacat ca nu mai postezi !
Congratulations @ionelrosu! You have completed some achievement on Steemit and have been rewarded with new badge(s) :
Award for the number of posts published
Click on any badge to view your own Board of Honor on SteemitBoard.
For more information about SteemitBoard, click here
If you no longer want to receive notifications, reply to this comment with the word
STOP
Congratulations @ionelrosu! You have completed some achievement on Steemit and have been rewarded with new badge(s) :
You published 4 posts in one day
Click on any badge to view your own Board of Honor on SteemitBoard.
For more information about SteemitBoard, click here
If you no longer want to receive notifications, reply to this comment with the word
STOP
Multumesc!